Tipuri de astrologie: Astrologie holistica
In a doua jumatate a secolului al XX-lea s-a dezvoltat o viziune noua a astrologiei, care a imbratisat conceptele holistice promovate de o serie de cercetatori din diverse domenii ale stiintei, sustinind nevoia de a privi ansamblul relatiilor unui sistem, pentru a intelege rolul si functionarea partilor.
In astrologie, multi astrologi interpretau astrogramele analizind, pe rind, fiecare element al temei, vazindu-l mai mult ca o componenta disparata de celelalte elemente si cel mult cautind confirmari ale interpretarii in alte elemente din tema. Dar viziunea holistica a reclamat privirea temei ca un intreg, in care analiza elementelor disparate este cel mult o metoda de studiu pentru novici, care in final trebuie sa poata "citi" tema ca un intreg, si nu doar ca o suma de elemente distincte.
Astrologia holistica nu a dat nastere unei scoli noi sau unor noi tipuri de astrologie, ci a completat metodele existente cu un punct de vedere mult mai eficient sau cu concepte care se dovedesc foarte utile in practica. Intr-adevar, privind tema in ansamblu, interpretarea unei teme astrologice se indeparteaza de gindirea mecanicista si face apel mai mult la gindirea intuitiva si sintetica.
Unul din conceptele introduse de astrologia holistica, de pilda, este configuratia globala formata de pozitiile planetelor pe zodiac. In functie de felul in care sunt distribuite pe cerc planetele, se formeaza anumite modele structurale, a caror influenta se percepe apoi in viata nativului prin structura ciclurilor pe care le parcurg planetele in tranzit fata de planetele sale natale.
De exemplu, un model particular, la una din extreme, este Ciorchinele, atunci cind toate cele 10 planete se afla in aceeasi treime a cercului zodiacal, in doar 3-4 semne invecinate. La cealalta extrema, Imprastierea este un model in care planetele sunt distribuite relativ uniform pe cerc, cu cel mult 2 planete in acelasi semn si cu semne goale neinvecinate.
Alte elemente holistice iti dau prilejul sa deduci rapid caracteristici de baza ale unei teme din configuratii globale care ies in evidenta de la prima vedere, daca ai ochiul format pentru a le identifica.
Viziunea holistica nu este caracteristica doar astrologiei, ci ea s-a impus treptat in multe domenii ale stiintei, unde s-a constatat ca numai studiul ansamblului permite rezolvarea problemelor care, aparent, tin doar de un singur element.
eAstrolog
|