Horoscop Berbec, august 2008: Dragoste si cuplu
Luna august 2008 este favorabila vacantei, distractiilor si iubirii.
Primele doua decade iti priesc cel mai tare, iar prima saptamana, in mod deosebit. Iti da ghes dorinta de aventura, iti place sa flirtezi, sa provoci, sa inciti.
Eclipsa de Soare in casa amorului liber cheama dragostea, iti rascoleste senzualitatea si-ti poate prilejui experimente erotice iesite din comun.
Ultima decada este si ea pasionala, dar mai nabadaioasa. Incearca sa nu-ti pierzi prea tare controlul!
Horoscop Berbec, august 2008: Cariera si bani
Distractia este distractie, iar responsabilitatile sunt responsabilitati. Si nu sunt nici putine, nici lesne de indeplinit.
Casa muncii este suprasolicitata nu doar de Saturn, cazat aici pe termen lung, dar si de vizita lui Marte, Venus, Mercur si, in final, a Soarelui. Toti te pun la treaba, dar merita efortul: cu fiecare palma de teren cucerita te afli mai aproape de succes. S-ar putea sa ai si o batalie mai apriga de purtat, in prima parte a lunii, si niste decizii de luat, mai apoi.
Banii vin din munca si din exploatarea talentelor.
Horoscop Berbec, august 2008: Forma fizica si echilibru psihic
Suprasolicitarea din ultimul timp s-a acumulat si poate sa-si spuna cuvantul. Casa sanatatii este foarte aglomerata, iar Marte, stapanul tau, este foarte tensionat.
Ceva, undeva, ar putea ceda daca nu iei masuri de preintampinare. Si ar putea ceda brusc, pe neasteptate. Ia-o usor, fara imprudente si ai mare grija, mai ales in prima si ultima decada!
Horoscop Berbec, august 2008: Sfatul eAstrolog.ro
Organizeaza-te, optimizeaza-ti timpul si respecta-ti cu sfintenie agenda!
eAstrolog Mihaela Dicu, AAR
| Linkuri |
Berbec |
 |
 |
 |
Horoscopul lunar, actual si arhiva:
|
|