Horoscop 29 martie - 4 aprilie 2004
Saptamâna 29 martie - 4 aprilie este foarte saraca în aspecte planetare exacte. Avem un singur aspect, dar nu foarte puternic. Mai avem, e drept, doua planete care trec dintr-un semn zodiacal într-altul, dar în afara de aceste 3 evenimente, pare sa fie liniste si pace pe cer. Oare chiar asa o fi? Personal, ma îndoiesc. Si asta din cauza ca ne aflam în sfera de influenta a unor aspecte puternice, care actioneaza intens, chiar daca nu sunt aspecte astronomic exacte. Iata despre ce este vorba:
În saptamânile trecute, am mai pomenit deja despre opozitia pe care o face Jupiter, aflat în Fecioara, cu Uranus, aflat în Pesti. Cele doua planete miscându-se lent, aspectul ramâne în vigoare multa vreme, în marja câtorva grade de toleranta. La începutul lui martie, cu Uranus la 3 grade în Pesti si cu Jupiter retrograd la 13 grade în Fecioara, opozitia deja începea sa fie functionala, cu un orb de toleranta de 10 grade. Efectele au început sa se vada mai ales în jurnalele de stiri si probabil ca se vor mai vedea pâna prin iulie.
Opozitia Jupiter-Uranus este profund perturbatoare si poate genera conflicte de autoritate, actiuni bruste si neasteptate împotriva ordinii stabilite, atitudini anarhiste, conflicte pe motive religioase, legislative sau financiare, crahuri bancare, falimente, caderi bursiere, eventuale divergente internationale, catastrofe aviatice, feroviare sau rutiere, pericol de cutremure, incendii sau alte dezlantuiri ale elementelor naturii.
La nivel personal, neplacerile pot lua multe forme, pierderile financiare, necazurile juridice, accidentele si incendiile fiind doar câteva. Tot aici se cuvine mentionat ca afectarea dura a lui Jupiter poate creste rata crizelor hepatice, asadar cei care au o sensibilitate a ficatului trebuie sa ia masuri de prevenire.
Pe masura ce trec zilele, orbul devine tot mai mic si opozitia tot mai activa. Acum, Jupiter se situeaza undeva la 11 grade Fecioara, iar Uranus la 5 grade Pesti. Complicatiile pot surveni oricând, sub efectul catalizator al unei alte planete. Saptamâna viitoare, detonatorul ar putea fi Marte, care se deplaseaza între 5 si 9 grade Gemeni, trimitând câte un careu (aspect stresant de 90 de grade) atât catre Jupiter, cât si catre Uranus. Marte, planeta violenta si agresiva, care stapâneste armele si conflictele, ar putea astfel sa agraveze mult efectele opozitiei: la nivel mundan, trioul dizarmonic Marte-Jupiter-Uranus are o componenta impulsiva, anarhica, fanatica, rebela, disruptiva. La nivel personal, efectele pot fi grave pentru cei care au disonante între cele 3 planete în horoscopul personal.
Per ansamblu, combinatia agita mai ales semnele mutabile: Gemeni, Fecioara, Sagetator si Pesti. Dar la fel de bine poate afecta anumite sectoare din viata fiecaruia dintre noi în parte. Prudenta si cumpatarea sunt cele mai bune ajutoare în conditiile date.
Dar sa revenim la cele trei evenimente astrale ale intervalului 29 martie - 4 aprilie:
- Joi, 1 aprilie, la ora 4h29, Mercur paraseste semnul Berbecului si intra în Taur, unde, teoretic, ar trebui sa stea circa 3-4 saptamâni. Nu va sta atât, cel putin nu acum - fiindca pe 6 aprilie Mercur se va opri din mersul direct si va începe sa retrogradeze, iar pe 13 aprilie va intra înapoi în Berbec. Înainte de a retrograda, planetele îsi încetinesc mersul, de parca ar frâna în vederea opririi care precede retrogradarea. Cum un Mercur cu viteza încetinita este mai putin eficient, s-ar putea ca scurta lui sedere în Taur sa nu ne prea aduca, asa cum era de asteptat, o judecata mai practica si o mai buna chivernisire a resurselor financiare.
- Sâmbata, 3 aprilie, la ora 16h58, este rândul lui Venus sa schimbe semnul. Ea iese din Taur si intra în Gemeni, unde va sta neobisnuit de mult. În mod normal, Venus strabate un semn zodiacal în circa 4 saptamâni. Dar o data la 2 ani, face si ea ceea ce Mercur face de 3 ori pe an: retrogradeaza. De data asta, retrogradarea se produce în Gemeni, facând ca Venus sa petreaca în aceasta zodie nu mai putin de 4 luni, adica perioada 3 aprilie - 7 august! De obicei, planetele rapide nu dau evenimente importante prin ele însele. Stând, însa, atât de mult într-o anumita zona, Venus se poate comporta ca o planeta lenta, asa ca este de presupus ca pâna pe 7 august se pot petrece destul de multe lucruri interesante cu Gemenii, mai ales la nivelul relatiilor sentimentale si sociale, sau cu reverberatii la nivel artistic sau estetic. Pentru unii dintre ei, evenimentele ar putea avea similitudini cu cele traite în vara lui 1996.
- În fine, duminica, 4 aprilie, la ora 11h08, avem singurul aspect exact al saptamânii, sextilul dintre Soare, aflat la 14gr54min Berbec, si Neptun, aflat la 14gr54min Varsator. Aspectul este unul de intuitie, inspiratie, generozitate si altruism si îi avantajeaza în special pe Berbeci si Varsator, iar într-un plan secund, poate, si pe Gemeni si Sagetatori.
eAstrolog
« Inapoi la horoscopul saptamanal.
|